Succesul pe care frații Karamyan l-au avut la Timișoara l-ar putea avea și cuplul brazilian Helder (22 de ani) – Rafael (21 de ani). Primul a insistat ca Poli să îl primească în probe pe amicul său din copilărie și a avut succes: Rafael Rocha a semnat la finele anului trecut un contract cu gruparea alb-violetă.
Helder îl ajută pe cel mai bun prieten al lui să se integreze în România. Cei doi chiar locuiesc în același apartament în Timișoara. „Ne cunoaștem de 12 ani. Jucăm împreună de când eram mici. Am fost vecini în Ribeirao Preto, locuiam la 20 de metri unul de celălalt și băteam mingea toată ziua în cartier sau pe plajă”, spune fundașul dreapta din echipa lui Uhrin.
Se jucau „de-a Ronaldo și Cafu” Amândoi sunt fani Sao Paulo de când se știu, iar când erau mici visau să ajungă ca starurile din naționala Braziliei. „Lui Rafael îi plăcea să spună că e Ronaldo, iar eu eram Cafu. Nu cred că a existat jucător mai mare decât Cafu de mult timp în Brazilia. Totuși, mie cel mai mult îmi plăcea de Dunga, pentru că era mai arțăgos, mai luptător”, povestește Helder. Cei doi au jucat împreună la Santos, Juventude, Sao Caetano, Botafogo și Comercial. Au stat despărțiți doi ani și jumătate, timp în care Helder a trecut pe la Nancy, Rapid și Dinamo. „Mi-a fost dor de el. Vorbeam în fiecare zi pe messenger și la telefon. I-am spus să vină și el aici, că fetele sunt frumoase”, spune Helder cu zâmbetul pe buze, dar e contrazis repede de Rafael; chiar dacă e mai tânăr, el are o relație stabilă, însă iubita lui a rămas în Brazilia, la studii. Helder și Rafael mai au doi prieteni foarte buni cu care au copilărit. Ambii sunt fotbaliști – unul joacă în Vietnam, iar celălalt, în Emiratele Aarbe Unite.
Nu le place mâncarea românească
Rafael, care poate juca fundaș sau mijlocaș de bandă stângă, are probleme cu acomodarea în România și spune că i-ar fi mult mai greu fără ajutorul lui Helder, care știe deja să vorbească destul de bine românește. „Nu îmi place vremea de aici, nu sunt obișnuit cu frigul. De asemenea, îmi e greu să mă acomodez pentru că majoritatea românilor nu știu alte limbi în afară de română și engleză, iar eu vorbesc doar portugheză și spaniolă. E greu și cu mâncarea. Când ieșim la restaurant, eu și Helder nu mâncăm altceva decât orez, pui sau cartofi. Celelalte feluri de mâncare nu ne plac”, a declarat Rafael Rocha.
„În Brazilia nu am avut niciodată parte de cantonamente de acest gen. Dar sunt aici de patru luni, mi-am intrat în ritm și nu îmi e foarte greu acum”, Rafael Rocha, jucător Poli Timișoara
5 este numărul echipelor la care cei doi au fost colegi în Brazilia
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER